Comisia Europeană a constatat că România și Olanda au transpus incorect dreptul de a fi asistat de un avocat și de a comunica după arestare, cele două state având termen de remediere două luni. Pentru România, aceeaşi procedură va fi aplicată şi în cazul legii privind incitarea la ură.

Comisia Europeană dă termen două luni pentru remedierea deficiențelor. Foto:Pixabay

Comisia a inițiat procedurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor prin trimiterea unei scrisori de punere în întârziere Țărilor de Jos și României pentru că nu au transpus în mod corect Directiva privind dreptul de a fi asistat de un avocat și de a comunica după arestare.

Scopul directivei este să se asigure că suspecții și persoanele acuzate
în cadrul procedurilor penale, precum și persoanele căutate în cadrul
procedurilor aferente mandatului european de arestare (MEA) sunt
asistate de un avocat încă din primele etape ale procedurilor; și că…

Citeşte mai mult