Ministrul Apărării a declarat, după reuniunea miniştrilor apărării din statele UE desfăşurată în Danemarca, că România susţine investiţii rapide în industria de apărare, construirea de noi fabrici şi parteneriate strategice, precum şi alocarea de fonduri pentru infrastructura militară.
Ministrul Apărării a susținut în cadrul UE înzestrarea Armatei Române / Sursa foto: Ionuț Moșteanu
Ministrul Apărării a anunțat noile direcții pentru securitatea României și a Europei
Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu, a arătat că în cadrul reuniunii din Danemarca a miniştrilor apărării din statele UE a susţinut direcţiile esenţiale pentru securitatea României şi a Europei, potrivit Agerpres.
“Am susţinut flexibilizarea legislaţiei pentru a urgenta investiţiile în capacităţile industriei de apărare. Europa şi România trebuie să îşi dezvolte industria de apărare pentru a face faţă unei viitoare…












































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































