Alina Gorghiu susține că PNL are o decizie internă de a merge în Coaliție cu propunerea de respectarea a protocolului. Însă, în spatele ușilor închise, potrivit surselor „Adevărul”, înțelegerea este ca PNL să păstreze Ministerul Fondurilor Europene și PSD să rămână cu Transporturile.
Alina Gorghiu, președinta interimară a Senatului FOTO: Arhivă
„Nu are niciun sens să ne ocupăm timpul legat de nume, de ministere. Dacă azi va fi rostit că unul din miniştri va fi retras, activitatea în ministerul respectiv va fi îngreunată. Mi se pare nefiresc şi neprincipial faţă de colegii mei din guvern ca aceste discuţii să fie încurajate în spaţiul public”, a declarat Alina Gorghiu, potrivit Digi24.
Protocolul agreat în Coaliție prevede ca la rotativa care va avea loc în luna mai PNL să preia ministerul Transporturilor, iar PSD Ministerul Fondurilor Europene. Însă liderii celor trei partide sunt în negociere pentru modificarea…