Eduard Popica, deputat PSD și ginere al denunțătorului fostului șef al CJ Vaslui, susține că pentru el Dumitru Buzatu e ca al doilea tată și că i-ar fi atras atenția fostului lider PSD dacă știa de „nenorocirea” pe cale să o facă.

Dumitru Buzatul e în arest preventiv FOTO Mediafax

Nu am vrut să comentez şi nu am vrut să fiu implicat în această nenorocire care s-a abătut asupra noastră, asupra mea personal, asupra familiei mele, şi aici mă refer la soţie, la copilul meu, dar şi asupra organizaţiei judeţene a PSD Vaslui. Aş vrea să vă relatez de la bun început că Dumitru Buzatu pentru mine este ca un al doilea tată. Sub ochii lui, de 20 de ani, am crescut, m-am dezvoltat şi aş putea spune că am ajuns cine sunt. Este un moment, nu regretabil, sfâşietor pentru mine ca persoană şi de aceea am ajuns şi am acceptat să dau astfel de declaraţii, pentru că ultimele ştiri care au apărut cu privire la persoana mea efectiv m-au…

Citeşte mai mult

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *