Deputatul Alexandru Popa (PNL) intenționează să depună un proiect de lege care să permită castrarea chimică a pedofililor. Cu toate că astfel de practici sunt considerate abuzive de instituții precum CEDO, există țări unde se practică.
Un liberal propune castrarea chimicǎ a pedofililor. Foto: Shutterstock
„Voi propune CASTRAREA CHIMICĂ. În 2024, peste 600 de copii cu vârsta sub 14 ani au fost abuzați sexual. Este o realitate cruntă despre care prea puțini vorbesc”, a scris, joi, pe pagina sa de Facebook deputatul PNL din Brăila Alexandru Popa.
El a adăugat că unii dintre abuzatori au rămas în libertate, iar alții mult prea blând pedepsiți.
„Perioada de timp pe care aceștia o petrec în închisori este mult mai scurtă decât timpul de care un copil, victimă a acestor monștri, are nevoie pentru a se vindeca de trauma prin care a trecut. Copiii României trebuie protejați de monștrii care trăiesc printre noi și care…



























































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































