Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, se va afla miercuri și joi la București pentru Congresul PPE. Cu acest prilej, liderul de la Viena va fi primit și la Palatul Cotroceni cu președintele Klaus Iohannis, susțin surse din zona liberală.
Klaus Iohannis și Karl Nehammer, la una din ședințele Consiliului European FOTO Presidency
Potrivit informațiilor „Adevărul”, încă nu este stabilită forma întrevederii, dacă va rămâne una informală sau va fi parte a programului oficial. De altfel, șeful statului are marți o serie de întrevederi cu diferiți lideri politici, cum ar fi Maia Sandu, președinta Republicii Moldova, liderul Partidului Popular din Spania, Alberto Núñez Feijóo, dar și cu șeful Partidului Popular European, Manfred Weber.
Agenda șefului statului pentru ziua de miercuri, prima zi a Congresului PPE, nu a fost încă publicată de Administrația Prezidențială.
Cu ocazia evenimentului PPE vor fi numeroase bilaterale între…