Procurorul general al României, Alex Florența, crede că solicitarea privind ridicarea imunității europarlamentarului Diana Șoșoacă va fi soluționată pozitiv de Parlamentul European.
Diana Șoșoacă FOTO: Mediafax/Andrea Alexandru
„Persoana citată de către noi a prezentat un argument pentru neprezența sa de astăzi, în sensul că se află la Bruxelles și a solicitat amânarea la o altă dată”, a spus Florența, scrie Mediafax.
Procurorul general a precizat că absența Dianei Șoșoacă nu blochează mersul anchetei.
„Acest lucru nu ne împiedică, în schimb, în derularea celorlalte proceduri necesare, în speță ridicarea imunității parlamentare. Astăzi Parchetul General a înaintat prin Ministerului Justiției o solicitare către președinta Parlamentului European, urmând și acolo o procedură internă în care se dezbate această propunere a noastră”, a declarat Florența.
El a adăugat că are încredere că solicitarea…




























































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































































